Titlu captivant

-Camera 705-

Încerca de aproape o ora să adoarmă dar aerul de munte şi vecinii hotărâseră în locul lui că nu era momentul. Deschide ochii buicmac aruncând o înjurătură din vârful buzelor fără vreun scop anume şi cu un gest mecanic aprinde telefonul pentru a putea vedea ceasul. 23:20. Se ridică pe coate şi cercetă camera de hotel care în lumina lunii arăta ca un teatru de război şi, cu promisiunea solemnă că mâine îşi va aranja lucrurile, îşi aprinde o ţigară şi se dă jos din pat. Carl parcurge cu grijă distanţa scurtă până la balcon, se propteşte în fotoliul pe care îl mutase abuziv mai devreme în acea zi si trăgând cu nesaţ din ţigară îşi frământa capul cu diferite modalităţi de a adormi cât mai repede; unul dintre motivele venirii lui aici era nevoia de a-şi limpezi creierii brutalizaţi de un stil de viata ticsit de excese.
După încă o încercare eşuată de a adormi, gândi că un pahar de whisky n-a facut rău nimanui, şi scotocind prin hainele ce-şi căutau identitatea de mult pierdută pe podea îşi găsi veşnicii blugi, nu jeanşi, precum şi veşnicul lui tricou negru. În timp ce se imbrăca agale aruncă o mână prin părul negru, nici creţ, nici drept în speranţa că ar putea să-l aranjeze, măcar formal. Realizând că această acţiune de mare precizie nu avea mari sorţi de izbândă renunţă; în fond el se ducea doar să-şi procure anestezicul. Stinge ţigara în pahar, scrumiera fiind dată dispărută la scurt timp după apariţie, si plecă spre barul din recepţie.

Drumul spre bar constitui o adevărată aventură, alimentată de faptul că hotelul era, bineînţeles, o construcţie ceauşistă cu holuri seci ce-şi împrumutau unul altuia caracteristicile pentru a ajunge la aceeaşi formă formând un bloc sinistru cu camere de hotel în loc de apartamente şi un parter metamorfozat într-o recepţie de data asta destul de reusita. Barul era inchis: "Minunat", îşi spune sarcastic in gând. Ştia că în jur se afla şi un fel de club, ex-discotecă care aparţinea hotelului dar îl păstra ca o ultimă variantă, ştiut fiind faptul că avea o repulsie aproape patologică pentru aceste noi locaşuri de cult. Ieşind pe stradă se uită atent de jur împrejur cu speranţa că va găsi un restaurant, bar, pub... orice-i putea deservi scopul. Cercetând zona, se întoarse dezamăgit spre hotel, şi ajuns în dreptul clubului post-discotecă, acesta nu-i mai păru o variantă aşa de rea.
Deschide uşa, iar primul contact îi confirmă toate aşteptările pe care le avea de la acest loc fermecat. Era format dintr-un mare gol, cu muzica proastă urlând malefic în ciuda boxelor ce puteau să-şi dea obştescul sfârşit din clipă în clipă, şi câteva grupuri plictisite pe canapelele de lângă ce se vroia a fi ringul de dans, scăldându-se în obscuritate. După numai câteva secunde, întrezări barul şi apropiindu-se cu paşi hotărâti, îşi aruncă ochii spre canapele. Ţindindu-l cu o privire copilăreasca, dar senzuală ca de demon, cu capul uşor într-o parte pentru a mima o urmă de stânjeneală se afla cea cu care-şi schimbase câteva priviri amuzate de dimineaţă, în timp ce-şi căra bagajele spre cameră.
"N-am chef acu' de prostii" îşi spuse el plictisit şi se aşeză pe scaunul înalt. Barmanul, un fel de pedofil pervers în plină criză a vârstei de mijloc ce părea că nu-l agreează deloc, îi aduse cu greu '100 de Jack. Poftim? 100 de Jack Daniel's. Ok"
Trecură cam 5 minute în care nu apucase decât să-şi guste otrava, când la 2 scaune în dreapta lui; cu gesturile dezordonate ale unei copiliţe ce tocmai primise bani de la bunici să-şi cumpere o înghetată; fata ce-l invită mai devreme cu privirea chema barmanul. În tot acest timp, Carl o privea curios, analizându-i fiecare gest, şi nu putea să nu admită că se simţea oarecum vinovat pentru chestia asta. Barmanul, ce vroia să pară extraordinar de ocupat şi sictirit de tot ce-l inconjoară, ajunge agale în dreptul ei cu orgoliul vizibil lezat.
- Vreau ce şi-a luat şi băiatul de langa mine, atâta timp cât el plăteşte, şi fără a se întoarce spre Carl, îl arătă cu degetul. Cu o privire acuzatoare barmanul se uită spre acesta, iar el dădu din cap cu un gest de aprobare si nu înainte să-şi dea ochii peste cap aduse în cele din urmă băutura.
Carl a decis că nu e cazul să se implice foarte tare, ci doar să lase lucrurile la voia întâmplării. Între timp, viitoarea lui parteneră îşi muta corpul destul de subţire de pe un scaun pe altul şi oprindu-se pe scaunul de langa el întoarse capul animat de-un zâmbet larg permiţându-i lui Carl să-i observe îndeaproape chipul. Nu era o fată extraordinar de frumoasă, ci mai degrabă interesantă dar avea acea privire care trăda faptul că vazuse şi trecuse prin multe, iar gesturile ei îi aduceau aminte de cineva foarte drag pe care nu de mult, iubise cu ardoare.
- De ce stai singur aici? Vino cu noi la masă, şi cu un gest mai degrabă distrat dadu din cap în direcţia mesei.
- Sau poţi să rămâi tu aici, zise Carl scurt cu un zâmbet aproape tâmp ce se vroia a fi romantic.
- Mda... cred că pot face asta, raspunse ea cu acelaşi zâmbet tâmp.
Imediat după acest scurt schimb de cuvinte, prietenii ei şi-au făcut apariţia, uitându-se întrebător la Carl:
- Noi plecăm, locu' ăsta-i mort, ne găseşti în cameră la X, dar ea, cu o atitudine ce încerca sa fie distantă dă din mână încercând parcă să spună 'Da bine, nu-mi pasă'
Carl privi grupul cum se indreaptă spre ieşire, aruncând fiecare câte un ochi spre el apoi întorcându-se suşotind cel mai probabil - comentarii răutăcioase. După ce dispărură din raza lui vizuală întoarse capul spre - de-acum - proaspăta lui parteneră de discuţie, găsind-o sprijinindu-si capul pe mana dreapta în timp ce-l analiza zâmbind.
- Crezi că locu' asta-i mort? Eu nu cred... De ce ar fi locul ăsta mort?, izbucni ea neaşteptat, apoi încercând să-şi tempereze ieşirea, îi întinse mâna delicat: Francine.
Bineînţeles că numele ei era Francine, cum ar fi putut s-o cheme altfel? Se obişnuise deja cu ideea că numele acesta îl bântuie constant, dar incerca să-şi păstreze ideile adunate la un loc şi-i întinse la rându-i mâna: Carl, incântat.
Îi observă faţa cum se însenina şi în lumina semi-obscură de la bar îi putea privi ochii mari, căprui şi expresivi. Ar fi putut sta acolo o veşnicie să-i admire dacă nu spărgea Francine monotonia cu un surâs, şi o înclinare a capului spre dreapta, gesturi ce o defineau perfect.
- Tu chiar vroiai să stai singur aici toată noaptea?
- Intr-un cuvant: da, dar dacă era cineva să mă scoată din coconul meu de autosuficienţă (adora expresia asta şi o zicea de fiecare dată când avea ocazia) fi sigură că aş fi vrut să fi tu
- Păi e bine atunci, iar după o scurtă pauză completă: nu?
- E perfect.
Urmară apoi obişnuitele conversaţii de început, Carl află că Francine v2.0 era din celălalt capăt al ţării, lucru ce-i convenea teribil, pentru că toată viaţa el a ştiut doar să fugă de responsabilităţi, perfecţionându-se chiar în acest domeniu. Între timp, băuturile li se terminasera dar fiind prea ocupaţi sorbându-şi unul celuilalt cuvintele nu băgară de seamă acest fapt, dealtfel minor. Carl scoate două ţigări din pachet, şi aprinzându-le în acelaşi timp îi oferă una si lui Francine ce din câte se părea nu ţinea la lucrurile formale de genul: 'Mulţumesc', dar asta nu făcea decât să-l atragă pe Carl, ce-şi dădea seama că picase în jocurile ei încă de la prima întâlnire tacita de pe hol. Francine făcu un semn barmanului cu mâna în care ţinea ţigara:
- Încă un rând, pe ăsta-l plătesc eu, dar Carl controlat de un instinct pe care nu putu să şi-l cizeleze o luă de mână pe Francine, vrând să-i spună să stea liniştită, căci va plăti el, în fond, ea era cea ce spărsese monotonia unei seri ce se anunţa tragica. Nu apucă să mai spună nimic; Francine se întorcea încet spre el. Se priveau fix în ochi şi se apropiau, aproape timid, unul de celălalt. După atâta preludiu rece, inevitabilul se produse iar primul lor sărut a părut din partea amândurora extrem de pasional, apoi, despărţindu-şi parcă cu regret buzele unul de celălalt, Francine se depărtă puţin muşcându-şi buza de jos, şi cu acelaşi zâmbet demonic de la apariţia lui Carl se năpusti asupra lui, făcându-l să-şi piardă cugetul. O dorinţă carnală se zbătea între cei doi şi părea că nicunul nu mai ţine cont de nimic.
Francine privi subtil cheile pe care Carl le pusese pe masă cu ceva timp în urmă:
- 705? Haide.
Băură dintr-o gură whisky-ul ce rămăsese în pahare apoi muşcându-şi reciproc buzele şi limba pe aproximativ toţi pereţii, sub privirile amuzate ale celor din jur, intrară în cele din urmă în lift. Erau atât de fascinaţi unul de celălalt încât butonul ce avea să-i ducă la etajul 7, iar mai târziu la camera 705 aştepta nestingherit doar o mică atingere pentru a-i putea ridica. Liftul porni iar uşile se închiseră fără cei doi domni distinşi ce-l aşteptau încă dinaintea lor. Continuând în acelaşi ritm până în dreptul camerei, Francine se rezemă cu spatele de perete aranjându-şi părul negru ce acum semăna cu un cuib de păsări, lăsându-l pe Carl să descuie camera.
Ajunşi în cameră, se dezlănţuiră amândoi fiind parcă posedaţi unul de celălalt, dându-şi jos hainele într-un mod brutal si sadic.
Ce urmă apoi, nu aş cataloga drept sex, sau dragoste, nici măcar dorinţă arzătoare, ci artă în stare pură. Păreau că-şi cunosc corpurile şi nevoile de o eternitate; doar distanţa uriaşă între ei, făcuse până acum această conexiune imposibilă. Era o simbioza perfectă care spre plăcerea lor, se extindea pe podea, iar mai apoi pe masa proaspăt eliberată de televizor printr-un gest sălbatic al lui Carl. Cum toate lucrurile măreţe au şi un sfârşit, acesta-i găsi pe cei doi convenabil în pat cuprinşi într-o strânsoare din care amândoi păreau să-şi tragă seva.
Vizibil marcaţi se întinseră fără să se piardă din strânsoare cu capul pe pernă, ştergându-şi reciproc sudoarea de pe frunte. Cuvintele erau undeva departe, şi oricum ar fi fost de prisos. Tot ce puteau scoate din ei erau râsete înfundate. Francine îşi apucă cu mâna stângă pantalonii aruncaţi aproape de pat, iar Carl puţin dezamăgit, crezu că aceasta vrea să plece, dar se linişti când văzu că tot ce vroia, era să scoată două ţigări, de data aceasta din pachetul ei şi evident, o brichetă.
În timp ce stăteau amândoi cu capul pe spate contemplând ce tocmai se întamplase, Francine reuşi sa-şi adune gândurile înaintea lui Carl si izbucni în stilu-i propriu.
- Ştii, toată lumea vorbeşte despre ţigarea de după, dar nu-ţi dai seama cât de 'mişto' e decât după ce încerci!
Carl zâmbi înţelegător şi îi sărută încă o dată buzele pe care ajunsese să le venereze. După ce stinseră amândoi tigările în paharul de pe noptieră, revenindu-şi mai mult nevoit din frenezie, Francine se smuci dintr-o dată şi sări peste Carl. Începu să-şi mişte corpul suav, şi ţinându-i mâinile captive într-ale ei îi muşcă gâtul cu o sete de vampir. Urmele unghiilor de pe spate de abia acum începuseră să-l usture dar nu era timpul pentru nazuri căci se înţelesese din priviri (din nou, iar lucrul ăsta-l fascina cel mai mult pe Carl) cu Francine spre o reeditare a spectacolului de mai devreme. Bineînţeles că a doua repriză nu se ridică la nivelul primei când cei doi şi-au exploatat sălbatic fiecare centimetru al corpului, dar a fost destul cât să-i mulţumească şi să îi sleiască de puteri complet. Ajunşi în aceeaşi postură ca prima oară, se completară într-o discuţie începută romantic ce până târziu în noapte atinsese toate subiectele pe care minţile surescitate a celor doi le puteau naşte. După un 'somn uşor' strecurat printre câteva sărutări calde Francine îşi înfăşură mâinile pe după Carl ca şi cum l-ar fi revendicat numai al ei, şi adormi. Oarecum implinit, Carl i se alătura la puţin timp după.
A doua zi, se trezi când în cameră intră Francine îmbrăcată în blugii şi tricoul lui, aducând grijuliu două cafele şi un pachet de ţigări nedesfăcut. Carl scoase şi al doilea fotoliu pe balcon şi, după o rundă de complimentări reciproce şi analize la cald a nopţii ce trecuse, Francine, păstrând tricoul lui, îşi schimbă blugii apoi îi aşeză pe-ai lui Carl pe celălalt pat, nefolosit, şi cu un sărut scurt şi o promisiune solemna de revedere închise uşa în urma ei.
- Orice s-ar întâmpla, o să avem mereu camera 705, îi spuse ea zâmbind înainte să plece.
Răma singur in cameră, vorbele ei îi răsunau undeva în adâncul cugetului: "orice s-ar întâmpla". Ce vroia sa zică cu asta? Ce putea să se întâmple? Apoi se relaxă brusc încercând să se mintă spunându-şi că a fost doar o distracţie de moment ce probabil nu se va mai repeta vreodată. Ba mai mult, îşi dădea seama că nu îi ceruse numărul de telefon, şi nu ştia cu cine venise aici sau la ce cameră stă, aşa că probabil ea înţelesese mesajul şi gândea întocmai precum el. Tot ce-i rămăsese era febra musculară, nişte urme adânci de unghii pe spate şi atot-prezentul nume: Francine.
La prânz, Carl coborî la masă şi incercă o privire de ansamblu, dar nevăzând-o pe Francine porni spre masa rezervată camerei lui şi termină de mâncat absent. Se întoarse apoi puţin dezamăgit spre cameră şi după o încercare eşuată de a termina "Demonii" de Dostoievski, plecă prin împrejurimi cu scopul predefinit de a face o plimbare pe malul râului, pentru a-şi stabiliza creierul.
Intrând înapoi în hotel, o intrezări pe Francine urcând in lift cu altcineva, iar mintea lui începu să se autodigere făcându-şi fel de fel de supoziţii, în ciuda încercărilor disperate ale propriei raţiuni de a-l tempera: "La ce mă aşteptam, ea a venit la mine, aşa cum probabil acum s-a dus la altul, şi tot aşa". Oare picase din nou in capcana asta? Era posibil ca dupa atata timp in care nu s-a implicat emotional in nicio relatie, sa se repete istoria? Tocmai acum? Nu.
Urcând resemnat dar oarecum vesel în cameră, se întinse pe pat, şi timp de câteva minute se blamă singur pentru gândurile negre de mai devreme. Citi foarte puţin din cartea pe care se străduia de cateva săptamâni s-o termine şi într-un final adormi cu gândurile amestecate. Aproape de miezul nopţii auzi pe cineva bătând in usa si pe jumătate adormit se duse să deschidă. Un sentiment pe care nu-l mai încercase de foarte mult timp, încât ajunsese să-l uite, îi invadă tot trupul: era Francine îmbrăcată în tricoul lui, sprijinindu-se de prag:
- Ţi-am spus că orice ar fi, vom avea mereu camera 705.